Unică datorită unităţii Bibliei:

 

Un motiv pentru care Biblia e diferită de alte cărţi este unitatea acesteia. Deşi scrisă de oameni diferiţi, unitatea ei demonstrează lucrarea Atotputernicului. Biblia a fost scrisă de-a lungul unei perioade de peste 1500 de ani, adică a peste 60 de generaţii, prin contribuţia a peste patruzeci de scriitori diferiţi! Ei s-au format şi au trăit în contexte extrem de diverse: Moise (înfiat ca fiu al fiicei lui faraon şi apoi conducător a lui Israel), Iosua (general de armată, apoi conducător al poporului), Samuel (profet şi conducător), Ieremia (profet), Ezra (preot şi cărturar), Neemia (paharnic), David (profet şi rege), Solomon (rege), Daniel (profet şi administrator), Amos (păstor), Matei (vameş), Luca (medic), Petru (pescar), Pavel (rabin), Iacob (pescar), Ioan (Pescar).

 

Autorii diferitelor cărţi din Biblie au scris în tot soiul de locuri; de la sălbăticie (Moise), la închisoare (Pavel), sau exilul din Insula Patmos (Ioan).

 

Scrierile biblice au fost compuse pe trei continente diferite (Africa, Asia şi Europa) şi în trei limbi diferite (ebraică, aramaică şi greacă).

 

Biblia tratează multe subiecte controversate şi totuşi, ea se prezintă ca o unitate.

 

În întregul ei, Biblia ni se înfăţişează ca o lucrare unitară, fiecare parte bazându-se pe celelalte pentru a fi completă. Dr. W. F. Albright prezintă lucrurile în felul următor:Pentru scriitorii Noului Testament Biblia ebraică era Scriptura cea Sfântă, ei fiind urmaşii direcţi ai profeţilor. Astfel, este de neconceput a înţelege Noul Testament fără a recunoaşte că scopul lui era să aducă adăugiri şi să explice Biblia ebraică. Orice încercare de ajungere la originile creştinătăţii fără a accepta Biblia, în întregul ei, drept călăuză, este, astfel, sortită pieirii.” (citat de Roger T. Forster şi V. Paul Marston, That.s a Good Question, [O întrebare nimerită], p.67).

 

Pentru cine nu realizează măreţia acestui fapt, vrem să propunem o provocare: găsiţi zece oameni din regiunea dumneavoastră, având cam acelaşi context de formare, vorbind aceeaşi limbă şi venind din aceeaşi cultură. Separaţi-i apoi, şi cereţi-le să îşi aştearnă opiniile despre un subiect controversat, cum ar fi sensul vieţii. Când au terminat de scris, comparaţi-le concluziile. Sunt părerile lor convergente? Cu siguranţă, nu. Dar Biblia e scrisă nu doar de zece autori, ci de patruzeci. Ea n-a fost concepută într-o singură generaţie ci într-o perioadă de peste 1500 de ani; autorii nu aveau aceeaşi educaţie, cultură şi limbă, ci proveneau din culturi diferite formate pe trei continente, vorbeau trei limbi diferite, şi aveau diverse nivele de instruire! Şi mai mult decât atât, ei au tratat nu doar un subiect, ci sute, cu toate acestea, Biblia este un tot unitar! Ea se prezintă într-o armonie ce nu îşi poate găsi explicaţia în coincidenţe sau complicităţi!

 

Unitatea Bibliei este un argument puternic în sensul inspiraţiei ei divine şi totuşi, unitatea Scripturilor este numai unul dintre argumentele ce susţin revendicarea Bibliei de a fi Cuvântul divin al lui Dumnezeu.

 

Tema principală a Bibliei este persoana Domnului Isus, El este elelemtul central al Evangheliei. Găsim scris în Scripturi:

 

Ø Ioan 5:39 NW: Voi cercetaţi Scripturile gândind că prin ele veţi avea viaţă veşnică, dar chiar ele depun mărturie despre mine.

 

Ø Ioan 5:46 NW: „De fapt, dacă l-aţi crede pe Moise [cărţile lui Moise], m-aţi crede şi pe mine, fiindcă el a scris despre mine.

 

Ø Luca 24:25-27 NW: „Atunci el le-a zis: „Oh, oameni fără minte şi înceţi cu inima când trebuie să credeţi toate lucrurile spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristosul să sufere aceste lucruri ca să primească gloria care i se cuvine?“ Şi, începând de la Moise şi de la toţi Profeţii, le-a explicat lucrurile privitoare la el din întreaga Scriptură.

 

Ø Luca 24:44-45 NW: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi: că toate lucrurile scrise despre mine în legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi trebuie să se împlinească“. Atunci el le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile”.

 

Ø Fapte 10:43 NW: Despre el depun mărturie toţi profeţii şi spun că oricine crede în el primeşte iertarea păcatelor prin numele său”.

 

Despre cine mărturiseşte: legea, profeţii, adică cărţile profeţilor şi Psalmii (adică Scripturile ebraice în întregime)? Despre Isus Cristos!

 

Despre cine mărturisesc Scripturile creştine:

 

Ø Marcu 1:1„Începutul veştii bune despre Isus Cristos”

 

Ø Ioan 20:31 NW: „Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă prin numele său”.

 

Ø 1Corinteni 1:23,1Corinteni 1:24 NW: „dar noi îl predicăm pe Cristos...însă pentru cei chemaţi, atât iudei, cât şi greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

 

Ø 1Corinteni 2:2 NW: „Căci atunci când eram la voi, am hotărât să nu mă intereseze altceva decât Isus Cristos...”.

 

Ø Apocalipsa 19:10 NW: „depunerea mărturiei despre Isus este spiritul profeţiei!”

 

Iată care este tema principală a Bibliei: Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, El apare la începutul Bibliei (Geneza 1:26; Geneza 3:15), şi la sfârşitul Bibliei (Apocalipsa 22:20-21). Scripturile ebraice profeţesc despre El, iar împlinirea este în Scripturile creştine, El este subiectul central al Evangheliei! El este tema principală a Bibliei, căci oricine Îl mărturiseşte pe El, implicit Îl mărturiseşte şi pe Tatăl (Ioan 12:44; Ioan 13:20; 1Ioan 2:23). Domnul Isus ni-L revelează pe Tatăl (Matei 11:27; Ioan 12:45; Ioan 14:9)!

 

Ea a fost scrisă pe parcursul a 16 secole, de către peste 40 de scriitori diferiţi, proveniţi din diferitele medii sociale şi totuşi ea este în armonie pe tot parcursul ei, având un singur autor: Dumnezeu (2Timotei 3:16).

 

 

 

Unică în traducerea şi tirajul Bibliei:

 

Sfânta Scriptură fiind Cuvântul lui Dumnezeu pentru omenire, era nevoie ca ea să ajungă la oameni din triburi, naţiuni, şi din limbi diferite!

 

Biblia este tradusă mai mult decît oricare altă lucrare, astfel încît ea poate fi astăzi citită, complet sau parţial, în peste 1800 de limbi. Conform Societăţii Biblice Americane, ea este în prezent accesibilă populaţiei globului în proporţie de 98%. Să ne imaginăm puţin eforturile depuse în această gigantică muncă de traducere! Care altă carte a fost obiectul unei asemenea atenţii?

 

După cum afirmă Guinness Book of World Records, în ediţia sa din 1988, doar între anii 1815—1975 au fost tipărite aproximativ 2,5 miliarde exemplare ale Bibliei. Acesta este un tiraj ieşit din comun, de care nici o altă carte nu s-a putut nici măcar apropia vreodată!

 

 

 

Unică în influenţa ei asupra oamenirii:

 

The New Encyclopædia Britannica spune despre Biblie că ea „probabil este cea mai influentă culegere de cărţi din istoria omenirii”. Heinrich Heine, poet german din secolul al XIX-lea, a recunoscut: „Inspiraţia mea o datorez pur şi simplu unei cărţi (. . .) Bibliei. Pe bună dreptate ea este numită Sfintele Scripturi. Dacă cineva nu mai are Dumnezeu, îl poate redescoperi în această carte.” În acelaşi secol, militantul antisclavagist William H. Seward declara: „Întreaga speranţă de progres a omenirii depinde de influenţa mereu crescîndă a Bibliei.”

 

Abraham Lincoln, al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite, a descris Biblia ca fiind„cel mai preţios dar pe care l-a făcut vreodată Dumnezeu oamenilor (. . .) Fără ea“, adăuga el, „noi nu am putea distinge binele de rău.” Sir William Blackstone, jurist britanic, sublinia autoritatea ce se degajă din Biblie, spunînd: „Pe aceste două fundamente, legea naturii şi legea revelaţiei (Biblia), se sprijină toate legile umane; prin urmare, nu trebuie permis nici unei legi umane să le contrazică pe acestea.”

 

Mulţi oameni de seamă, au tras reale folose din citirea şi trăirea după Biblie, ce au spus ei despre această carte? J.W.Goethe: Dacă ar fi să fiu dus la închisoare şi mi s-ar îngădui să iau cu mine numai o singură carte, aş alege Biblia.

 

Martin Luther: Biblia nu este învechită, nici modernă, este eternă.  

 

Benjamin Franklin: O Biblie în fiecare casă, este suportul virtuţii, moralităţii şi al libertăţii civile.

 

George Washington: Este imposibil să conduci lumea cu dreptate fără Dumnezeu şi fară Biblie.  

 

Charles Dickens: Noul Testament este cea mai bună carte care a fost şi va fi vreodată cunoscută în această lume.

 

Ronald Reagan: Între copertile unei singure cărţi, Biblia, se află raspunsurile la toate problemele cu care ne confruntăm azi.

 

Napoleon Bonaparte: Biblia nu e doar o carte, ea e putere vie.

 

Andrew Jackson: Cartea aceasta, domnule, este piatra pe care stă Republica noastră.

 

Lord Tennyson: Este imposibil sã înrobeşti mental sau social un popor care citeşte Biblia. Principiile Bibliei sunt fundamentul libertăţii umane.

 

Wiliam Herschel: Toate descoperirile omeneşti par să fi fost fãcute cu scopul de a confirma din ce în ce mai puternic, adevărurile conţinute în Sfintele Scripturi.

 

Isaak Newton: În Biblie sunt mai multe semne sigure de autenticitate decât în toatã istoria profană.

 

Walter Scott, pe patul de moarte, a spus fiului său mai mare: „Dă-mi cartea!” Fiul a întrebat la ce carte se referă tatăl. Scott a răspuns: „Este numai o carte care se poate numi CARTEA: Biblia!”

 

Timothy Dwight: în aceasta lume-închisoare, Biblia este o fereastra prin care putem să privim în eternitate.

 

Profesorul Bettex: Biblia este o carte care raspunde la intrebarile unui copil şi ia în râs înţelepciunea celui înţelept.

 

Robert E. Lee: În toate dilemele si necazurile mele, Biblia nu a eşuat niciodată să-mi dea lumină şi putere.

 

Immanuel Kant: Existenţa Bibliei, ca o carte pentru oameni, este cel mai mare beneficiu pe care l-a exprimat vreodată rasa umanã. Orice atentat de a o deprecia este o crimă împotriva umanităţii.

 

Dar mai presus de toţi, Domnul Isus Cristos a spus: Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Marcu 13:31).

 

Toţi cei care îşi pun încrederea în ea, şi trăiesc potrivit ei, vor avea viaţă veşnică, căci: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1Ioan 2:17).

 

Astfel iubite cititor încrede-te în Biblie, ea îţi va aduce viaţa veşnică şi fericirea, căci: „Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit” (Proverbe 16:20).

 

 

 

Unică în supravieţuirea ei:

 

Numai Biblia a supravieţuit! Cînd a început scrierea Bibliei, în urmă cu peste 3000 de ani, Israelul nu era decît o naţiune mică (Deuteronom 7:7) printre numeroasele popoare ale Orientului Mijlociu.

 

Israeliţii se închinau la Iehova, Dumnezeul lor, în timp ce naţiunile invocau un deconcertant număr de zei şi zeiţe. Evreii nu au fost singurii care au compus lucrări religioase pe vremea aceea. Lucrul acesta l-au făcut şi alte naţiuni, ale căror scrieri reflectau concepţiile lor religioase şi valorile lor naţionale.

 

Dar toate aceste scrieri ale Orientului Mijlociu au cunoscut însă aceeaşi soartă: au fost date uitării, în timp ce limbile în care fuseseră scrise s-au stins şi ele. Scrierile acestea au fost descoperite şi descifrate abia recent de către arheologi şi filologi. În contrast cu acestea, Scripturile ebraice, au supravieţuit pînă în epoca noastră, fiind încă şi acum citite de multă lume.

 

Din punct de vedere uman, supravieţuirea Bibliei era departe de a fi un fapt. Comunităţile din care provenea ea au avut de suferit încercări atît de severe şi o opoziţie atît de înverşunată încît supravieţuirea ei pînă în zilele noastre este cu totul remarcabilă. În perioada anterioară lui Isus Cristos, iudeii, care au produs Scripturile ebraice (Vechiul Testament), erau o naţiune relativ mică. Statele puternice din jurul lor, care–şi disputau hegemonia, au făcut ca existenţa iudeilor să fie foarte instabilă. Pentru a supravieţui, Israelul a fost nevoit să înfrunte naţiuni ca filistenii, moabiţii, amoniţii şi edomiţii. Cînd, într-o anumită perioadă, evreii erau divizaţi în două regate, crudul Imperiu asirian a şters practic din existenţă regatul nordic. Apoi babilonienii au distrus regatul sudic. Ei au deportat poporul, din care numai o rămăşiţă a revenit în patrie, după 70 de ani.

 

Istoria consemnează chiar mai multe tentative de exterminare în masă a israeliţilor. În zilele lui Moise, Faraonul a ordonat uciderea tuturor nou-născuţilor israeliţi de sex bărbătesc. Dacă acest lucru ar fi fost executat, poporul evreu ar fi dispărut (Exod 1:15-22). Mult mai tîrziu, cînd evreii au trecut sub dominaţie persană, duşmanii lor au complotat la promulgarea unei legi prin care se urmărea exterminarea evreilor (Estera 3:1-15). Sărbătoarea evreiască Purim comemorează încă şi astăzi eşecul acelui complot.

 

Mai tîrziu, în timp ce iudeii erau sub dominaţia Siriei, regele Antioh al IV-lea a făcut totul pentru a-i eleniza, forţîndu-i să adopte obiceiurile şi divinităţile greceşti, — dar fără succes. În timp ce majoritatea grupurilor naţionale au dispărut unul după altul de pe scena mondială, iudeii nu au fost nici exterminaţi, nici asimilaţi; ei au supravieţuit şi, împreună cu ei, au supravieţuit şi Scripturile ebraice.

 

Creştinii, care au produs a doua parte a Bibliei: Scripturile creştine (Noul Testament), au fost şi ei oprimaţi. Din clipa cînd Isus, conducătorul lor, a fost executat întocmai ca un criminal ordinar, conducătorii iudei ai Palestinei urmăreau să îi suprime. Apoi, în timp ce creştinismul se propaga în alte ţări, prigonitorii lor îi urmăreau neîncetat pe creştini, căutînd să împiedice lucrarea lor misionară. - Fapte 5:27-28; Fapte 7:58-60; Fapte 11:19-21; Fapte 13:45; Fapte 14:19; Fapte 18:5-6.

 

Sub domnia lui Nero, puterea romană, la început tolerantă, şi-a schimbat atitudinea. Tacitus vorbea nu fără oarecare mîndrie despre „torturile cele mai rafinate“ pe care acest împărat pervers le aplica creştinilor. De atunci, faptul de a fi creştin a devenit o crimă capitală. În 303 e.n. împăratul Diocleţian s-a ridicat direct împotriva Bibliei. Într-un efort de a şterge din existenţă creştinismul, el a ordonat arderea tuturor Bibliilor creştinilor.

 

Aceste campanii de opresiune şi genocid au periclitat supravieţuirea Bibliei. Dacă iudeii ar fi avut şi ei soarta filistenilor sau a moabiţilor, sau dacă eforturile autorităţilor iudaice şi apoi ale celor romane ar fi izbutit, cine ar fi scris şi păstrat Biblia? Dar, din fericire, păstrătorii Bibliei, iudeii şi apoi creştinii, nu au dispărut şi, împreună cu ei, cartea a supravieţuit.

 

Însă Biblia avea să devină obiectul unei alte grave ameninţări, de data aceasta fiind în joc atît supravieţuirea ei, cît şi integritatea textului ei.

 

Nici o altă carte, de-a lungul istoriei, nu a fost ţinta unei opoziţii atît de înverşunate şi atît de pline de ură. Deja în evul mediu Bibliile erau arse în public, în timp ce citirea şi difuzarea lor era pedepsită cu amenzi şi cu închisoarea, situaţie care mai persistă încă şi azi, în secolul al XX-lea. În secolele trecute, cei care comiteau asemenea „crime“ erau adesea torturaţi şi daţi morţii.

 

Pe de altă parte, faţă de Biblie s-a manifestat şi o profundă iubire. Mulţi au continuat să o citească, în ciuda implacabilelor persecuţii. Acesta a fost, de exemplu, cazul lui William Tyndale, un englez din secolul al XVI-lea, care a urmat cursurile universităţii Oxford înainte de a deveni un foarte respectat profesor la universitatea din Cambridge. Tyndale iubea Biblia. Dar pe timpul său conducătorii religioşi ţineau ca ea să rămînă numai în latină, o limbă moartă. Tyndale însă a decis să o traducă în engleză, pentru a putea fi citită de către compatrioţii săi. Deoarece această acţiune era ilegală, Tyndale a trebuit să abandoneze o carieră universitară confortabilă şi să se refugieze pe continent. Urmărit încontinuu, el a trăit totuşi suficient de mult pentru a traduce Scripturile greceşti („Noul Testament“), precum şi o parte din Scripturile ebraice („Vechiul Testament“) în limba sa maternă, dar a sfîrşit prin a fi arestat, condamnat pentru erezie şi sugrumat, după care corpul i-a fost ars.

 

Tyndale nu este decît unul dintre cei, foarte mulţi la număr, care au renunţat la totul pentru a putea citi Biblia sau pentru a o putea pune la dispoziţia semenilor lor. Nici o altă carte nu a insuflat atîta curaj unui atît de mare număr de bărbaţi şi femei, oameni de rînd. Lucrul acesta face ca ea să fie într-adevăr fără egal.

 

Voltaire se lăuda că în 100 de ani Biblia şi creştinismul vor dispărea, dar la numai 50 de ani după moartea lui, se tipăreau Biblii cu tiparul lui în propria lui casă!

 

Sistemul comunist prin forţele de represiune (securitate, miliţie) au luptat în ţările comuniste împotriva ei, dar nu au reuşit să o elimne, chiar din fabricile de unde din Biblii se făcea hârtie, oamenii cu teamă de Dumnezeu o scoteau şi o răspânde-au, chiar distrugerea ei plănuită de satan prin comunişti, a dus la o răspândire a ei la persoane care poate altfel nu ar fi avut acces la Biblie!

 

H.L.Hastings spunea: „Dacă aceasta nu ar fi fost cartea lui Dumnezeu, oamenii ar fi distrus-o de mult. Împăraţi şi papi, regi şi preoţi, prinţi şi guvernatori şi-au încercat puterile împotriva ei, ei au murit dar cartea trăieşte încă”!

Sfânta Scriptură a supravieţuit perioadelor când mulţi conducători au vrut să o distrugă, ea a rezistat peste secole la diferite opoziţii şi critici înverşunate, influenţând mai mult ca orice carte: istoria, convingerile religioase, cultura şi viaţa oamenilor.